unknown
Don
Data inscrierii: 04/Apr/2009
Mesaje: 11
|
| Titlul subiectului: Tom Clancys: HAWX |
 |
|
Se pare că în ultima vreme producătorii au cam uitat de fanii jocurilor de gen air-combat, aşa că după cele 2 Blazing Angels-uri, pe piaţă nu a mai ieşit absolut nimic legat de acest domeniu. Iată totuşi că Ubisoft România, producătorul celor două jocuri amintite mai sus, a decis să se reîntoarcă la acest gen, prin titlul HAWX. Cu avioane şi tehnologii noi, dar şi cu anumite elemente păstrate de la fraţii mai mari, este un joc bine primit, atâta timp cât în momentul de faţă producătorii îşi îndreaptă atenţia înspre shootere, rpg-uri şi mmo-uri.
Proaspăt lansată şi luată la puricat, versiunea de PC a Tom Clancy’s HAWX ne aduce în faţă un flight-arcade numai bun de jucat până la Paşte. De ce arcade, şi de ce jucat atât de puţin, în cele ce urmează.
Ca să o luăm cu începutul, hai să vorbim puţin de grafică şi modele. Modelele avioanelor sunt migălos lucrate, iar detaliile ies în evidenţă, atât în exteriorul avionului, cât şi în interior. Exteriorul este conceput să încânte ochiul, iar efectele de căldură provocate de after-burner sunt la locul lor, menite să îţi inducă puţin senzaţia de viteză. Cockpit-ul reuşeşte să reproducă cu succes carlingile avioanelor reale, şi poţi renunţa uşor la indicatoarele puse la dispoziţie de joc, întrucât datele oferite de bord sunt mai mult decât suficiente pentru a vă da seama unde şi în ce poziţie vă aflaţi.
Cafea peste bord!!!
Avioanele sunt extraordinar de detaliate, sunt de la SAAB, Eurofighter şi de la alţi constructori de avioane mai puţin cunoscuţi, şi sunt atât cu geometrie fixă, cât şi cu geomerie variabilă. Teribil de palpitant este că optimizarea este făcută perfect, atâta timp cât avioanele nu au necesitate de un număr nespus de mare de poligoane (au de 2 ori mai numeroase decât un Siege Tank din Starcraft 2…). Plăcerea de a le pilota şi admira există, dar este umbrită de faptul că nu există o diferenţă majoră în modul de zbor al acestora.
Relieful este foarte reuşit, iar crearea clădirilor cu susținerea fotografiilor din satelit dă rezultate impresionante, asta cel puţin de sus. La rasul solului, treaba se schimbă puţin şi se vede destul de bine că în afară de clădirile înalte, totul este doar o textură cu umbre. Apa, o altă zonă deasupra căreia vei zbura îndeajuns de mult, din păcate nu este prea bine lucrată. Asemenea solului, de sus oferă o privelişte acceptabilă, cumplit de aproape de realitate, dar odată ce altitudinea scade se poate observa că este o textură statică, şi nimic mai mult. Singurul lucru reuşit legat de apa este impactul avionului sau al gloanţelor trase de acesta.
Cât despre cinematicele dintre misiuni, astea respectă, în continuare, genul impus de franciza Tom Clancy’s, cu ecrane multe dar o abordare relativ simplistă. Din păcate, aceste ecrane nu posedă absolut niciun fel de date importante pentru misiune, ci dialoguri banale peste care poţi sări fără pagubă.
Trecând de bucată video, care arată bine, ajungem la sistemul de luptă, care din păcate suferă de nişte nereguli majore. În inițialul rând, armamentul este unul de-a dreptul impresionant şi absurd. Nu există încă pe omenirea asta avioane de luptă care să ducă 200 de rachete, orice ar fi. Singura opţiune plauzibilă ar fi să scoată totul din avion, de la motor şi prize de aer, la pilot şi scaun de catapultare. Ţin să precizez faptul că scopul acestui joc nu este de a simula condiţiile naturale de luptă, rațiune pentru care jocul nu este depunctat pentru aceste mici neajunsuri.
Sistemul de încărcare al bombelor şi rachetelor este şi acesta destul de îndoielnic, fiind reprezentat de un reload. Nu ia foarte mult timp, dar dacă ai mai multe ţinte consecutive, se poate să fii ţinut în loc de acest reload, iar după un timp devine frustrant. Mai mult, rachetele cu multiple lock vor fi reîncărcate în număr de 4, chiar dacă tu ai tras doar două sau trei.
La fel de dubioasă este şi distanţa de blocare a rachetelor pe ţintă. O distanţă jenantă, de 3000 sau 3500 de metri. Pentru genul arcade este destul de bine, pentru că te forţează să ajungi până în mijlocul luptei, dar în momentul în care eşti depăşit numeric şi înconjurat, distracţia poate deveni ură. Dacă reuşeai să ajungi puţin mai aproape, puteai eventual să arunci cu pietre în bandiţi, sau să le înfunzi prizele de aer cu cornete. Da, alea ar fi încăput 200 fără probleme.
Un mix exclusiv din Tom Clancy's HAWX
Clip la rezoluţie înaltă pe EGTV
Tot legat de rachete, simt lipsa rachetelor cu raze de acţiune diferite. În H.A.W.X. aproape toate tipurile de rachete au aceeaşi rază de acţiune, excepţie făcând rachetele cu blocare pe mai multe ţinte. Acestea pot fi trase de la o distanţă mai mică, dar de obicei îşi ratează dacă în cazul unui atac frontal. Pentru un rezultat cât mai bun, o luare în colimator undeva din spate sau lateral este cea mai bună decizie. Şi, tot legat de rachete...o rachetă aer-aer e absolut ineficientă în cazul unui atac aer-sol (teoretic), dar în joc poţi foarte bine să distrugi ţintele fixe cu rachete, dacă ţi se pare mai distractiv decât cu bombe.
Lansarea bombelor este destul de ciudată, având în vedere că se numesc “free-fall-bombs”. Cădere liberă nu este nicidecum, ci pur şi simplu ţâşnesc din avion şi o iau înainte. Fizic, ar fi corect ca în cazul unei încărcături desprinse de avion, aceasta să rămână în urmă, şi nicidecum să depăşească avionul (unde ziceau că au ingineri în fizică nucleară, care nu se joacă cu legile fizicii?). Şi mai ciudat, rachetele zboară surprinzător de încet. Am rămas uimit să observ că am depăşit o rachetă, trasă de un coechiper ce se afla înaintea mea, aceasta având teoretic cel puţin Mach3.
Să vorbim puţin şi de colimator şi schimbarea ţintelor. Din păcate, când treci de la una la alta, acestea nu vor fi alese în funcţie de distanţa la care se află, aşa cum ar fi normal, ci vor fi alese doar cele care sunt în centrul sau cât mai aproape de centrul colimatorului. Uneori poate fi frustrant, mai ales îndată ce zbori la o altitudine foarte mică şi ai ţinte la sol; mai mult, în cazul în care încerci să distrugi mai multe ţinte într-un solitar raid, vei fi nevoit să ataci “în adâncime” şi îţi va fi absolut imposibil să distrugi prima linie de apărare sau atac. Singura opţiune care funcţionează în acest caz este un atac de pe flancuri.
Controlul avionului este destul de simplu şi nu poate pune probleme vreunui jucător, fie că acesta a optat pentru tastatură sau joystick. Din păcate însă, între avioane nu există o diferenţă majoră în zborul liber, anume atunci când nu trebuie să urmezi o cale fixă, prestabilită, gen ERS (despre asta, mai târziu puţin).
Ingenioasă este şi implementarea controlului cu mouse-ul, tastele direcţionale putând fi înlocuite de mişcarea mouse-ului. Mai mult chiar, va apărea un mic indicator care vă va informa despre unghiul virajelor, sau cât de brusc viraţi. Iar această opţiune este cel mai bine primită de cei care au jucat Blazing Angels şi au rămas cu obişnuinţa de a controla avionul din mouse. Ne amintim cu această ocazie şi cât de bine funcţiona controlul în BA pe Wii şi PS3, încă o dovadă că acest alură este bine stăpânit de producători.
O altă găselniţă apărută în Blazing Angels, la care se pare că nu s-a renunţat, este posibilitatea de a pilota avionul privind către adversar. Tot ce trebuie să faceţi este să ţineţi apăsat pe tasta de schimbare a ţintelor, iar asfel camera, avionul şi adversarul ajung pe aceeaşi axă. Manevra este special de utilă, mai ales când încerci să ajungi în spatele unui inamic.
Tot legat de control, există două feluri de a privi acţiunea. Assistance On, modul în care putem privi avionul din mod 3rd person sau din cockpit ar fi cel mai apropiat de dorinţele unui pasionat de zbor, dar va limita oarecum controlul. Assistance Off este al doilea mod, şi vă va da probabilitatea să vedeţi avionul de la o distanţă considerabilă, dintr-un unghi destul de ciudat pentru început, în lateral. Totuşi, acest mod este singurul în care puteţi efectua manevre de drift şi intrări în vrie, manevre ce vă pot scoate de multe ori din încurcătură. De asemenea, driftingul vă poate pune destul de uşor în spatele adversarului, dar totul ţine de abilităţile fiecăruia, asta fiindcă un avion forţat prea mult în drift va intra în vrie, iar din această situaţie puteţi să vă treziţi deseori tot în faţa inamicilor.
Primul care nimereşte un taxi câştigă
Legat de modul ERS (Enhanced Reality System - echivalentul căştilor din Ghost Recon), de care am pomenit şi puţin mai sus, acesta poate fi activat prin simpla apăsare a unei taste şi ar putea fi comparat cu god mode, dacă este să exagerez puţin; sau cu cheaturile. Modul ERS activat va porni diferite rute, în funcţie de situaţia în care te afli, iar aceste rute te vor scoate întotdeauna din probleme; astfel, poţi evita o rachetă lipsit de bătaie de cap, poţi ajunge în spatele unui inamic pe care l-ai selectat, sau îţi poate arăta ruta prin care poţi bombarda un SAM, fără să intri în raza de acţiune a acestuia. Activarea modului ERS presupune puţină îndemânare în controlul avionului, căci va trebui să urmaţi foarte fidel trasa sugerată. Din păcate, se pierde foarte mult din delectarea şi strategia specifică titlurilor Tom Clancy.
Dacă dai, AI, dacă nu dai, n-AI. Inamicii cu care o să te întâlneşti de-a lungul jocului sunt destul de capabili, comparativ cu cei din restul jocurilor de gen, rapizi şi cu un skill destul de ridicat. Singura problemă, care sare în ochi destul de repede, este că întotdeauna avioanele care au o altă ţintă, fie ea clădire sau avion, vor trece pe lângă tine şi nu vor încerca să se întoarcă şi să se implice într-un dogfight. Din contră, îşi vor vedea liniştiţi de drum, iar tu vei fi ignorat, ca şi când nu ai prezenta absolut niciun pericol. Probabil nici nu prezinţi.
De asemenea, coechipierii sunt şi ei suficient de educaţi, răspund prompt la comenzile de atac sau apărare, dar au un mic impuls inutil. În momentul în care dai un ordin de atac, aceştia vor trece pe lângă tine cu o viteză greu de imaginat, pentru ca la 500 de metri să încetinească şi să te aştepte şi pe tine. Dacă, în schimb, ai nevoie de sprijinul lor, vor pornește să facă un show aerian plin de tonouri şi looping-uri până vor ajunge în spatele tău. Apropo, “defend me”…adica se bagă în faţa rachetelor destinate mie?
HAWX - Sistem de asistenţă oprit
Clip la rezoluţie înaltă pe EGTV
Şi pentru că nimic nu sună bine excluzând muzică, să vorbim puţin şi de ea. Muzica de fundal reuşeşte să fie suficient de antrenantă, deşi sunt momente în care acţiunea este atât de complexă şi ai atâţia inamici în spate, încât uiţi de ea. O problemă ar fi în schimb voice-actingul, care nu este chiar atât de încordat, cel puţin între membrii formaţiei de zbor. Aceştia au mai mult o voce distrată, de cârciumă, nicidecum vocea unui om prins în mijlocul unei lupte aeriene. Singurul care urlă, disperat să îşi salveze viaţa şi echipajul este Ghost Leader, cu care vă veţi întâlni de mai multe ori de-a lungul misiunilor. Iar modul în care acesta dă ordine şi cere sprijin aerian te motivează şi mai mult.
Una dintre cele mai atractive replici mi se pare cea care este spusă în momentul în care ai luat în colimator un imamic: “target locked, fire at will” asigură o replică relativ nouă, în rest fiind cele cu care ne-am obişnuit din alte jocuri.
Un lucru destul de interesant şi inutil în acelaşi timp, care vă va face să încercaţi din ce în ce mai mult în timpul misiunilor, este sistemul de experienţă. Obținerea diverselor obiective şi acumularea punctelor va debloca atât avioane, cât şi configuraţii de armament pentru acestea. Din păcate, rejucabilitatea nu este afectată de acest lucru, ba din contră, un singur avion era mai mult decât suficient pentru a termina una sau mai multe misiuni. Cel puţin mie, sistemul de experienţă mi-a oferit doar o satisfacţie de moment.
Singurele misiuni despre care pot spune că m-au încântat cu adevărat sunt cele pe timp de noapte, acestea fiind cu adevărat spectaculoase. Iar singurul lucru de care am dus dorul a fost aterizarea; mi-aş fi dorit ca misiunile să înceapă şi să se termine pe o pistă, fie ea terestră sau portavion.
Dacă punem cap la cap modul în care este monitorizat avionul şi capacitatea de încărcare a acestuia, impresia lăsată este că eşti un cretin. Aproape că nu poţi zbura minus sistemele de asistenţă ale avionului, vei da cu el de pământ în cel mai elegant stil, iar superioritatea armamentului tău îţi va da un aer de zeu. Din păcate, nu eşti, şi vei simţi asta destul de des. Foarte ciudat şi sistemul de ieşire din vrie, “stall” pe numele ei, în care teoretic intri şi nu mai ieşi nici mort. Totuşi, în H.A.W.X. nu numai că o redresare este posibilă chiar şi la o altitudine mai mică de 300 de metri, dar chiar eşti încurajat să foloseşti această tehnică în manevrele evazive.
Tom Clancy’s HAWX este un IP cu potenţial ridicat şi mi-aş dori să vedem cât mai curând o continuare. Cei de la Ubisoft România au creat o treabă bună şi de acum se pot lăuda cu încă un joc de notorietate internaţională. Chiar dacă nu putem să catalogăm acest titlu ca fiind un must-have, sperăm că se va bucura de succes atât în România cât şi în restul teritoriilor în care este distribuit.
-----------------------------------------------------------------------
Sursa: Eurogamer |
|
New Releases 
